image

„Port de sărbătoare din Țara Bârsei”

Expoziția „Port de sărbătoare din Țara Bârsei” deschisă la Muzeul de Etnografie Brașov aduce în prim-plan un valoros fond fotografic aflat în arhiva Bisericii Evanghelice C.A din România-Parohia Brașov și semnat de etnografa brașoveană Luise Treiber-Netoliczka.

Luise Treiber-Netoliczka (1893-1974) s-a născut la Brașov, într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind profesorul Dr. Oskar Netoliczka, rector al Gimnaziului Evanghelic din oraș. Unul dintre frații ei a fost cunoscutul fotograf brașovean Oskar Gerhard Netoliczka (1897-1970).

Luise Treiber-Netoliczka a studiat germanistică la Universitățile din Budapesta și Leipzig, iar doctoratul l-a susținut la Universitatea din Marburg, în anul 1924. Întoarsă în România, a fost, timp de 9 ani, angajată a Muzeului Etnografic al Ardealului din Cluj, condus de profesorul Romulus Vuia. Aici a avut ocazia să contribuie la amenajarea pe baze științifice a muzeului etnografic, a deprins cunoștințe solide de conservare a obiectelor muzeale, a realizat numeroase cercetări de teren în zona Bistriței, a Clujului, în Munții Apuseni, în jud. Caraș, în Țara Bârsei și pe Valea Teleajenului, cercetări pe care le-a documentat și cu ajutorul aparatului de fotografiat. Fotografiile realizate de Luise Treiber-Netoliczka se află azi în patrimoniul mai multor instituții din România și Germania: Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj, Biserica Evanghelică C.A din România-Parohia Brașov și Institutul Transilvan Gundelsheim.

După 1936, Luise Treiber-Netoliczka a revenit la Brașov, unde s-a dedicat activității didactice ca profesoară la Școala Evanghelică de Fete, păstrându-și, însă, interesul pentru etnografie. A susținut numeroase conferințe și a colaborat cu mai multe asociații și muzee: Reuniunea Femeilor Române din Brașov, Muzeul Săsesc al Țării Bârsei, Muzeul Astra din Brașov, Muzeul Țării Făgărașului etc.

Deși în anii imediat următori instaurării comunismului, din motive ideologice, a fost exclusă din viața culturală a orașului, în cursul anilor '50 este reintegrată și cooptată de etnograful Nicolae Dunăre în diferite proiecte de cercetare.

În 1963, Luise Treiber-Netoliczka a emigrat în Germania alături de soțul ei, inginerul și istoricul Gustav Treiber (1880-1973). Chiar dacă Luise Treiber-Netoliczka împlinise deja 70 de ani, iar soțul ei era deja trecut de 83 de ani, cei doi și-au dedicat ultimii ani ai vieții redactării unor volume referitoare la cercetările lor din România, desfășurate pe parcursul a peste jumătate de secol.

Vă invităm să explorați această expoziție care se dorește a fi o incursiune vizuală în universul portului tradițional din Țara Bârsei, fiind totodată un prilej unic de a redescoperi, prin obiectivul Luisei Treiber-Netoliczka, o lume autentică, de o remarcabilă frumusețe și profunzime.