Căderea Constantinopolului, eveniment crucial pentru istoria umanității

Căderea Constantinopolului, la 29 mai 1453, a fost eveniment crucial pentru istoria umanității. Prăbușirea legendarului oraș, ultimul bastion al Imperiului Roman de Răsărit (bizantin), produce o undă de șoc atât de mare, încât urmările acesteia se resimt până în zilele noastre.

Creștinismul răsăritean (ortodox) este decapitat, împăratul care moștenea autoritatea Imperiului Roman dispare - foarte probabil ucis -, Islamul înregistrează un avans puternic către inima Europei și se confirmă ascensiunea unei noi superputeri, Imperiul Otoman.

În episodul de mai jos al podcastului „Colecționarul de istorie”, istoricul Andrei Pogăci 29 mai 1453 aș relatează împrejurările și desfășurarea formidabilului cutremur geopolitic.

Cum au apărut otomanii și cum au ajuns să înghită puternicul Imperiu Bizantin? Mai putea fi salvat Constantinopolul? Ce armată avea Mehmed al II-lea și ce apărători erau în oraș? Cum s-au pregătit otomanii să spargă formidabilele ziduri? Ce-a făcut Apusul? De ce n-a ajuns la timp flota papală? Ce stare de spirit era în orașul asediat? Cum au decurs asalturile?

La aceste întrebări și la multe altele a răspuns Andrei Pogăciaș, care de-a lungul timpului a și scris mai multe articole pe subiectul căderii Constantinopolului în reviste de specialitate.

Din 2 aprilie până pe 29 mai 1453, Constantinopolul a fost asediat de forţele otomane conduse de tânărul sultan, Mahomed al II-lea. Forţe otomane alcătuite din 100.000-200.000 de soldaţi, cu 70 de tunuri de mare calibru şi 100 de vase au asaltat capitală bizantină care era apărată de 10.000 de soldaţi bizantini conduşi de împăratul Constantin al XI-lea. Traversând şi transportând navele din Galata la nord de Cornul de Aur pe un drum de trunchiuri de copac, turcii au asaltat frontal zidurile, respinşi cu mari pierderi. Au pătruns în oraş săpând tunele pe sub ziduri.

În noaptea zilei de 22 mai, a avut loc o eclipsă de Lună şi o ceaţă s-a aşternut peste oraş patru zile mai târziu, profeţind căderea oraşului. Apusul de Soare era tot mai înroşit printre norii denşi şi cenuşii, iar reflexia sa asupra domului bisericii Hagia Sofia părea să producă un joc de lumini şi flăcări, ca şi cum Duhul Sfânt părăsea oraşul. Toate acestea erau efecte rezultate a unui eveniment petrecut la mii de kilometri depărtare: o erupţie vulcanică din Pacific.

În dimineaţa zilei de 29 mai, otomanii au iniţiat atacul final. Primul val de atacatori alcătuiţi din trupele asabi au ucis apărătorii oraşului. Al doilea val, alcătuit din soldaţii anatolieni, au copleşit apărarea bizantină de pe secţiunea de ziduri din nord-vestul oraşului, care era prăbuşită din cauza loviturilor de tun, chiar în locul unde cu două secole înainte, cruciaţii din 1204 pătrundeau în oraş prin acelaşi loc. Trupele de elită de ieniceri au reuşit în cele din urmă să pătrundă în oraş.

Împăratul Constantin al XI-lea a fost ucis, murind în luptă pe străzile capitalei, deşi legendele spun că acesta a fost salvat de îngeri şi ascuns sub pământ, asemeni unui erou adormit care aşteaptă să fie trezit să preia oraşul şi să-i readucă gloria de odinioară. Giovanni Giustiniani, comandantul genovez al trupelor bizantine, a fost rănit şi a evacuat oraşul. Panica se instaurase în rândul locuitorilor, mulţi dintre ei adăpostiţi în lăcaşurile de cult căutând salvarea. Dar rugăciunile s-au dovedit zadarnice. Timp de 3 zile, soldaţii otomani au jefuit şi vandalizat oraşul, şi locuitorii au fost masacraţi, alţii au fost violaţi şi luaţi în sclavie.

_{Foto sus: Căderea Constantinopolului (© Vivaystn / Wikimedia Commons)}