Castrul de la Pietroasele – între legiunile Romei și misterul Cloștii cu puii de aur

La poalele Dealului Istrița, într-o zonă viticolă celebră a Munteniei, se ascunde o poveste în care se întâlnesc Roma imperială, barbarii goți și enigmele unei comori scăldate în aur și sânge. Pietroasele, comuna din județul Buzău, este nu doar locul unei spectaculoase descoperiri arheologice, ci și martora tăcută a trecerii legiunilor romane și a furtunii migratoare care avea să zguduie antichitatea târzie.

O garnizoană romană în inima Munteniei

Puțini știu că Pietroasele nu înseamnă doar tezaurul care i-a adus faima, ci și o importantă bază militară a Imperiului Roman. Între secolele al II-lea și al IV-lea d.Hr., aici a funcționat un castru roman, parte din rețeaua defensivă ce supraveghea populațiile geto-dace din nordul Munteniei și asigura controlul drumurilor comerciale și strategice.

Ridicat probabil în epoca împăratului Traian, castrul era conectat cu alte fortificații din regiune – precum cele de la Drajna de Sus, Mălăiești și Târgșorul Vechi – și, foarte probabil, reprezenta capătul unei importante axe militare ce pornea de la castrul Barboși (Galați). A fost una dintre ultimele redute romane într-o zonă în care lumea antică și cea migratoare aveau să se ciocnească în mod brutal.

Primele cercetări arheologice asupra castrului au fost realizate în anul 1866 de către Alexandru Odobescu, cel care, nu întâmplător, avea să documenteze și tezaurul descoperit în apropiere. Cu acea ocazie, au fost scoase la lumină fragmente de ceramică, urme ale zidurilor și un număr remarcabil de vestigii militare. Din păcate, castrul nu mai este astăzi vizibil la suprafață, fiind acoperit de construcții moderne. Însă memoria sa persistă, mai ales prin spectaculosul edificiu termal descoperit în apropiere.

Baia romană cu hipocaust – lux în provincie

La circa 400 de metri est de castru se află ruinele unui balneum (baie romană) echipat cu hipocaust – sistem de încălzire prin pardoseală. Această construcție, unică în zonă prin gradul de conservare, avea toate elementele specifice unui complex termal roman: apodyterium (vestiar), sudatorium sau laconicum (baie de aburi), frigidarium (bazin cu apă rece), tepidarium (apă caldă) și caldarium (apă fierbinte).

Interiorul era de o eleganță remarcabilă: podelele din marmură albă, pereții tencuiți și pictați în tehnica fresco, cu o paletă cromatică vie, iar ferestrele erau închise cu vitralii realizate din plăci de sticlă multicolore fixate în rame de plumb. Aceste detalii confirmă că, deși aflată în provincie, fortificația de la Pietroasele beneficia de toate facilitățile unei garnizoane romane de rang înalt.

Cloșca cu puii de aur – aurul barbarilor și blestemul comorii

Faima Pietroaselor nu s-a născut însă în Antichitate, ci la aproape 1500 de ani după părăsirea castrului de către romani. În primăvara anului 1837, doi localnici, aflați într-o carieră de piatră pe Valea Urgoaei, descoperă un tezaur fabulos: 22 de obiecte de aur masiv, unele împodobite cu nestemate, într-un stil ce trăda influențe germanice și orientale.

Piesa centrală, care avea să dea și numele popular al tezaurului – „Cloșca cu puii de aur” – era o compoziție artistică de inspirație mitologică, despre care s-a spus că simboliza fertilitatea și regenerarea. Din nefericire, piesele au fost vandalizate pentru a putea fi transportate mai ușor: au fost turtite cu toporul, iar pietrele prețioase s-au împrăștiat în praful satului, ajungând jucării pentru copii.

În 1838, un antreprenor local pe nume Anastase Tarba Verussi cumpără comoara cu 4000 de piaștri și câteva țesături. La scurt timp, autoritățile descoperă tranzacția și încep o anchetă: doar 12 piese sunt recuperate, cântărind în total aproape 19 kilograme de aur.

După o serie de peripeții internaționale, tezaurul este expus la Paris, Londra și Viena, fascinează lumea academică europeană și intră în istoria artei ca un exemplu remarcabil al orfevrăriei gotice. În 1917, este trimis la Moscova, împreună cu Tezaurul României, dar revine în țară abia în 1956. Astăzi poate fi admirat la Muzeul Național de Istorie a României din București.

Pietroasele azi – tradiție, piatră și vinuri vechi

Călătorul curios care ajunge astăzi la Pietroasele poate admira un monument închinat tezaurului – o compoziție artistică modernă, care marchează simbolic locul descoperirii. În satul Pietroasa Mică, merită vizitat și Muzeul Pietrei, unde sculptorul local Ion Moaca a dat viață calcarului cu lucrări inspirate din mitologie și istorie.

La început de toamnă, comuna se umple de culoare și voie bună odată cu Sărbătoarea Tămâioasei, eveniment dedicat vinului aromat cultivat pe dealurile Istriței. Aici, tradițiile se păstrează vii: de la dansuri populare și demonstrații de presare a strugurilor, până la degustări de must și bucate locale.

Un loc între lumi

Pietroasele este, în esență, un spațiu al stratificării istorice. Un loc în care legiunile Romei au pășit peste drumuri geto-dace, în care aurul barbarilor a zăcut ascuns timp de secole și unde tradițiile vinului și ale pietrei încă vorbesc despre identitatea unui popor.

Un loc care, asemenea unei cloști cu puii săi, își ocrotește memoria și fascinează prin mister și care se află la loc de cinste pe Ruta Castrelor din proiectul cultural România Atractivă, proiect care vă oferă posibilitatea să descoperiți și redescoperiți ținuturile românești și poveștile lor.

Articolul face parte din numărul 281 al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 13 iunie - 14 iulie, și în format digital pe platforma paydemic.