Tradiția filantropiei în familia Golescu

Multe familii boierești au avut obiceiul de a construi și înzestra bisericile moșiilor sau de a dona bani, animale sau terenuri la întemeierea tinerelor familii de țărani, însă puține s-au ridicat la vizionara moștenire a Goleștilor, întinsă pe cinci generații.

Familia Golescu a avut tradiția de a face donații pentru emanciparea și iluminarea poporului de la sate, păstrând în același timp neatinse obiceiurile locului. Un exemplu ar fi primirea făcută domnitorului Carol de-abia sosit în țară, în primul său drum spre Capitală. Ion C. Brătianu, care-l însoțea, a ținut să-i prezinte una dintre cele mai de seamă familii românești. La hora încinsă în fața conacului Golescu, alături de sătenii veniți din împrejurimi au participat și fetele Anicăi Golescu-Racoviță: Lucia, Zoe, Felicia și Ana, toate, împodobite cu ii și marame.

Frumoasele românce erau nepoatele lui Dinicu Golescu și i-au produs o adâncă impresie lui Carol I, descrisă în Memoriile Regelui Carol I al României, de un martor ocular:: „Ajuns la Golești, moșia familiei Golescu, care întotdeauna s-a distins prin patriotism și dezinteresare, Zinca Golescu, o matroană venerabilă de șaptezeci și șase de ani, ale cărei trăsături nobile și clasice dovedeau că trebuie să fi fost foarte frumoasă în tinerețe, primi pe Principe înconjurată de fiică, fii, nepoți și nepoate, printre care doamna Ana Davila atrase atenția Prințului prin trăsăturile ei frumoase și regulate și expresia foarte inteligentă a feței. La ora opt seara se servi masa la care familia întreagă participa.” Sabina Cantacuzino, fiica cea mai mare a lui Ion C. Brătianu, consemna în memoriile ei:

„Tata care însoțea pe Principe ținea să-i arate unde tăbărâse Tudor Vladimirescu cu pandurii lui și să facă cunoștința celei mai de seamă familii românești atât prin cultură, cât și prin simțurile ei patriotice dezinteresate! Nicolae Golescu, unul din fiii cucoanei Zinca Golescu refuzase candidatura la domnie, pentru facerea Unirii. Starea lor fusese cheltuită pentru țară. Focarul înființat de tatăl lor, Dinicu Golescu, își urma înainte acțiunea binefăcătoare! Principele fu adânc impresionat de doamnele din Golești care la sosirea lui purtau toate portul țărănesc! Afară de Catinca, toate erau înalte și bine făcute! Rămase uluit de frumusețea costumului, de hora încinsă în fața curții de la Golești la care veniseră țăranii și țărăncile din împrejurimi! Doamnele jucară cu ei. Între toate strălucea în acel costum frumoasa Anica Davila cu deosebire, tip desăvârșit al româncei cu ochi mari, negri și dinți admirabili. Niciodată n-a uitat tânărul Domnitor această priveliște, și mai ales acest tip autentic și încântător de frumusețe românească. Până la bătrânețe vorbea de dânsa!...”.

Monumentul lui Dinicu Golescu din Bucureşti, ridicat în 1908

Primele generații

Întemeietorul acestei ilustre familii a fost vornicul (și apoi banul) Radu Golescu (1746-1818), care a creat primele „școli slobode obștești”, constatând necesitatea introducerii unui învățământ minim în rândul păturilor defavorizate. Tot el a pus bazele Spitalului Filantropia (denumit la început Spitalul Străinilor), alături de alte personalități ale epocii. De dezvoltarea și diversificarea acestor începuturi ale învățământului nostru primar s-a ocupat mai târziu elevata sa noră Zoe/Zinca Golescu (1789-1879), soția lui Dinicu Golescu.

Ea a contribuit la diversificarea materiilor predate în aceste școli, prin introducerea istoriei și geografiei. Băiatul cel mare al vornicului, Gheorghe (Iordache) Golescu, deși mai puțin cunoscut, a ajuns la înalte funcții administrative și politice, printre care și cea de „Efor al Școalelor”. Alături de Gheorghe Lazăr, el a organizat învățământul din Țara Românească și l-a sprijinit pe marele cărturar venit din Ardeal în transformarea multor școli primare în colegii, printre care cel de la Sf. Sava.

Al doilea băiat, marele patriot și cărturar Constantin (Dinicu) Golescu (1777-1830), a înființat în 1826, pe moșia sa, bine-cunoscuta școală-internat de băieți, unde veneau copii din toate straturile sociale. Dinicu a intenționat să înființeze și alte școli primare în diferite localități, pe cheltuială proprie, ba chiar și un teatru național, dar a fost răpus de holeră în 1830. Dinicu a avut patru fii: Ștefan (1809-1874) a devenit prim-ministru; Nicolae (1810-1877) a fost locotenent domnesc după abdicarea lui Cuza din 1866; Radu (1814-1882) a devenit colonel și mare pașoptist, deținător de mari suprafețe funciare; Alexandru Golescu-Albu (1818-1873) s-a remarcat ca mare dregător și unul dintre importanții filantropi ai familiei.

Frații Golești

„Neastâmpărul de a face binele”

Sora fraților Golești, Ana, măritată în 1878 cu marele postelnic și director al Marii Logofeții Alexandru Racoviță, a avut un băiat (Constantin, mort în 1891) și patru fete, așa cum am menționat mai înainte: Lucia (1832-1852), Zoe (măritată cu pictorul Grant), Felicia (din cauza unei mari deziluzii sentimentale a refuzat să se mai mărite, a murit în 1906) și Ana/Anica (1836-1874), căsătorită cu întemeietorul Spitalului Militar și al Facultății de Medicină, organizatorul serviciului sanitar în războiul din 1877 – Carol Davila (1828-1884).

Portretul Anei Davila. Pictură de Sava Henţia.

În 1862, cei doi soți Davila întemeiază în casa Anei din dealul Cotrocenilor un mic orfelinat pentru fete. Primind un ajutor de 1.000 de galbeni de la doamna țării Elena Cuza, Ana a ridicat o clădire în scop caritabil, tot în dealul Cotrocenilor, pe un teren primit cadou de la unul dintre unchii ei.

Ea a fost fondatoarea Azilului de copile orfane Elena Doamna și a Școlii Normale de Fete, unde s-a zidit și o frumoasă capelă, care există și în zilele noastre. Poate că realizările sale filantropice ar fi fost și mai numeroase, dacă un accident medical tragic nu ar fi răpit-o de tânără.

Fragmentul face parte dintr-un text publicat în numărul 281 al revistei „Historia” (revista:281), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 13 iunie - 14 iulie, și în format digital pe platforma paydemic.