
Fenomenele naturale care macină Sarmizegetusa Regia
Alunecările de teren au produs pagube însemnate la Sarmizegetusa Regia, fiind favorizate de solul moale, arborii seculari, precipitațiile abundente și clima umedă. Mai multe dintre vestigiile sitului UNESCO sunt în pericol constant, iar măsurile luate pentru stoparea eroziunii au stârnit controverse.
Sarmizegetusa Regia trece prin transformări ample, unele menite să reducă riscul ca monumentele sale să fie afectate de alunecări de teren și eroziune.
Însă solul moale și sfărâmicios de micașist (care ar face imposibilă construcția unor „tuneluri dacice”), pădurea seculară care își întinde rădăcinile pe sub vestigii și precipitațiile abundente fac ca succesul unor astfel de măsuri să fie greu de conturat.
Fortificația, completată cu gabioane
Lucrările de restaurare a fortificației antice din situl arheologic UNESCO se apropie de final, la doi ani de la începerea lor, iar în următoarele zile vor fi finalizate ultimele intervenții. Aceste lucrări au schimbat, pe alocuri, înfățișarea monumentului.
Proiectul a avut ca scop „corectarea” modului în care a fost restaurată fortificația cetății dacice în anii ’80. Au fost eliminate straturile de blocuri din calcar de Podeni, așezate peste zidurile antice pentru înălțarea porților de est și de vest, iar zidurile incintei militare au fost reparate.
Duritatea redusă și porozitatea ridicată a pietrei de Podeni au favorizat deteriorarea blocurilor adăugate, iar zidurile antice au fost afectate și de instabilitatea terenului, de slăbirea emplectonului și de căderile de arbori din apropiere — factori care au dus la prăbușirea mai multor blocuri de piatră.
„O situație critică a fost înregistrată la porțile de Vest și de Est, unde decizia ridicării unor asize suplimentare și introducerea unor cantități de pământ între cele două paramente a generat presiuni crescute pe suprafețele verticale. O parte dintre blocuri a căzut deja, altele fiind în pericol iminent de prăbușire”, arătau specialiștii în Studiul istorico-arhitectural de fundamentare a intervențiilor de la Sarmizegetusa Regia.
Lucrările de restaurare și conservare a fortificației au costat peste 2,2 milioane de euro și au fost finanțate de Consiliul Județean Hunedoara, cu sprijinul Granturilor SEE 2014–2021. Ajunse aproape de final, intervențiile au modificat semnificativ înfățișarea celor două porți restaurate, după eliminarea blocurilor de piatră adăugate în anii ’80.

În cazul Porții de Est, lucrările au fost mai complexe și au inclus montarea unor gabioane cu piatră naturală în vecinătatea zidului pavat. Amplasarea acestor structuri a stârnit controverse, din cauza noii înfățișări a zonei, însă specialiștii au explicat că soluția a fost necesară pentru a preveni alunecările de teren și pentru a proteja Drumul pavat, precum și monumentele din zonă.
„Cu timpul, aceste gabioane, care vor proteja drumul antic pavat, se vor înierba, iar impactul lor vizual va fi mult diminuat”, a declarat Alin Țambă, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara.
Drumul pavat și Terasa a X-a intră în șantier
Noi gabioane vor fi folosite pentru prevenirea alunecărilor de teren pe terasele din incinta sacră a Sarmizegetusei Regia, unde se află cele opt temple antice. În următoarele zile, vor începe lucrările la Templul mare de andezit, aflat pe terasa a X-a și ea afectată de stabilitatea redusă a solului.
Vezi mai multe fotografii pe adevarul.ro
Mai multe pentru tine...