Despre istorie privind spre viitor: cum ar arăta România suveranistă, între mituri și la discreția Rusiei
Pe fondul tensiunilor dintre Est și Vest, dar și al crizelor repetate din interiorul Uniunii Europene, ideea unei Românii suveraniste prinde contur în discursul public, alimentată de nostalgii identitare, neîncredere în globalizare și resentimente istorice. Dar cum ar putea arăta, în mod concret, o Românie condusă de o forță politică suveranistă, ruptă de logica euroatlantică? Și ce loc i-ar reveni în arhitectura geopolitică visată de ideologii eurasiatismului, precum Aleksandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin?
Refuzul Vestului și întoarcerea spre „rădăcini”
O Românie suveranistă ar presupune ieșirea treptată din structurile și valorile occidentale, începând cu o distanțare de Bruxelles și Washington. În discursul acestor curente, Uniunea Europeană nu mai este un garant al păcii și prosperității, ci o sursă de decădere morală, de dominație economică și de pierdere a identității naționale. NATO, la rândul său, e perceput ca un instrument al hegemoniei americane.
În acest scenariu, România ar putea bloca participarea la inițiativele de integrare europeană, ar refuza moneda euro și ar cere renegocierea unor tratate internaționale. Politica externă s-ar reorienta către axa Estică: Rusia, China, Iran, Turcia, în funcție de conjuncturi. Nu întâmplător, această traiectorie se suprapune cu viziunea lui Dughin, care considera România parte a unui „bloc ortodox” aflat în opoziție cu Vestul individualist (Dughin, 1997; Burbank, 2022).
Modelul de guvernare: între autoritarism și „voința populară”
Pe plan intern, o guvernare suveranistă ar însemna:
- Centralizarea puterii politice, sub lozinca voinței populare.
- Subordonarea justiției și a presei interesului național.
- Cultul liderului salvator și eliminarea vocilor critice prin stigmatizarea lor ca „trădători” sau „agenți străini”.
În educație și cultură, accentul s-ar pune pe valorile tradiționale, familia, religia ortodoxă și istoria națională, cu o retorică antimodernă și anti-occidentală. ONG-urile internaționale ar fi marginalizate sau expulzate, iar minoritățile etnice sau sexuale ar deveni țapi ispășitori ai tuturor crizelor societății.
Citește:
Economia: între protecționism și stagnare
Un stat suveranist ar promova un protecționism economic accentuat, cu naționalizarea unor companii strategice și cu limitarea investițiilor străine. S-ar relansa retorica autosuficienței și a „capitalului românesc”, dar cu riscul izolării de piețele internaționale și al pierderii fondurilor europene. Practic, România ar risca o stagnare similară cu cea a anilor ’80, într-un context geopolitic și economic global complet diferit.
România în viziunea lui Dughin, ideologul lui Putin
Aleksandr Dughin, în Fundamentele geopoliticii, imagina o Europă reîmpărțită pe baze civilizaționale. România, alături de Serbia, Grecia și alte state ortodoxe, ar forma un „bloc colectivist creștin-ortodox”, sub tutela Rusiei, centrul spiritual al celei de-a „Treia Rome” (Dughin, 1997). Din această perspectivă, apartenența actuală a României la UE și NATO e văzută ca o deviație temporară, impusă de Occident, iar „reorientarea” spre Moscova ca o „întoarcere firească la rădăcini”.
România ar trebui, în această logică, să renunțe la ambițiile occidentale și să se încadreze într-o ordine eurasiatică în care geopolitica înlocuiește democrația, iar identitatea ortodoxă justifică autoritarismul. Moldova ar fi absorbit în spațiul rusesc, iar Transilvania – o regiune cu potențial conflictual – ar putea deveni monedă de schimb între puterile regionale, după modelul „Poloniei împărțite” invocat adesea de Dughin.
O Românie fără ancore?
Scenariul unei Românii suveraniste poate părea, la prima vedere, atractiv pentru unii: mai mult control intern, mai puțină dependență de Bruxelles, afirmarea identității naționale. Însă istoria arată că izolarea și populismul autoritar nu aduc suveranitate autentică, ci sărăcie, instabilitate și pierderea libertăților. Iar într-un context geopolitic tensionat, o Românie ruptă de Occident și prinsă între sfere de influență ar risca să nu fie mai suverană, ci doar mai vulnerabilă.
